Incredibil. Britanicii au apelat la astrologie pentru a-l invinge pe liderul nazist, fara sa stie ca acesta nu credea in horoscop
Maria-Clara Brumariu
Dictatorul nazist Adolf Hitler a fost spionat de la distanta de un astrolog, angajat de serviciile secrete britanice, a anuntat postul de televiziune BBC, care citeaza documente scoase, ieri, la iveala de Arhivele Nationale Britanice.
Expertii in contraspionaj l-au angajat pe astrologul maghiar Louis de Wohl pentru a afla care este horoscopul zilnic al lui Hitler, sperand ca astfel vor deslusi planurile militare ale liderului nazist. De Wohl a prezentat serviciilor secrete britanice o replica fidela a horoscopului lui Hitler, care era intocmit de astrologul lui personal, elvetianul Karl Ernest Krafft.
Britanicii ajunsesera sa creada ca astrologia ii va ajuta sa-l doboare pe Hitler pe baza zvonurilor de la acea vreme despre Fuhrer, care nu s-ar fi comportat ca un om normal tocmai din cauza ca asculta de astrologi. Ei aveau sa afle mult mai tarziu ca lucrurile nu stateau deloc asa, istoricii demonstrand ca pe Hitler nu-l interesa deloc ce ziceau astrele.
Odata angajat, De Wohl a sfatuit serviciile navale britanice sa-i atace pe nemti cand prezicerile sale spuneau ca Hitler ar fi avut o zi proasta din punct de vedere astrologic.
"Un atac atunci cand Fuhrerului i s-ar fi spus ca stelele nu sunt de partea sa ar fi dus sigur spre victorie. In acest mod l-am prinde pe picior gresit, ceea ce ar fi un avantaj pentru noi", declara De Wohl.
In cele din urma s-a stabilit ca niciuna din prezicerile lui de Wohl nu s-a adeverit. Cu o exceptie, cand acesta a anuntat intrarea Italiei in razboi, dar intr-un moment in care acest lucru era deja evident pentru toata lumea.
Angajarea lui De Wohl a starnit controverse