Radu Paraschivescu: "Dacă ar putea să ţină jurnale, trotuarele s-ar plânge că sunt călcate în picioare. (La propriu, dar nu numai.)"

Dacă ar putea să ţină jurnale, trotuarele s-ar plânge că sunt călcate în picioare. (La propriu, dar nu numai.) Muiate în scuipaturi, bombardate cu ghemotoace şi mucuri de ţigară, acoperite de cojile seminţelor ronţăite febril. Însă astea sunt deja observaţii cronice în România şi cu precă- dere în Bucureşti. Dacă ar putea să ţină jurnale, trotuarele noastre ar mai face o constatare: că românul nu prea ştie să meargă. Se spune că nivelul de civilizaţie al unei ţări e reflectat de câţiva indicatori precişi: consumul de săpun sau pastă de dinţi, infrastructura rutieră, aspectul spitalelor etc. Ei bine, adaug şi întăresc sub semnătură că populaţia unei ţări poate fi apreciată şi în funcţie de felul cum i se deplasează componenţii pe jos dintr-un loc în altul. Vi se pare riscantă observaţia? Înseamnă că vă încumetaţ i destul de rar pe trotuarele patriei. Sau că, fermecaţi de muzica pe care o auziţi în căşti, nu mai sunteţi atenţi la ce se petrece în jur.

Lucrul care marchează comportamentul trotuaristic al românului e lipsa totală de empatie în trafic. Cei mai mulţi dintre noi se aştern drumului adjudecându-şi-l. Nu vezi nici urmă de preocupare pentru soarta celorlalţi pietoni. Şi în varianta lălâie, şi în cea impetuoasă, românul (bucureştean, dar nu neapărat) trăieşte cu impresia că trotuarul îi aparţine. Că a semnat cu el un contract de exclusivitate, care-i permite să ignore legea nescrisă şi cutuma. Dacă vă veţi lipi câteva minute de o clădire şi veţi studia forfota de pe trotuar, veţi vedea că mulţi dintre semenii noştri circulă după reguli pur personale. Grăbitul despică valul de pietoni nesfiindu-se să-şi disloce vecinii prin ghionturi dureroase (şi fără un cuvânt de scuze). Leneşii aleg cu o precizie farmaceut