Desfiinţarea magazinelor de tip duty-free din punctul de trecere a frontierei Nădlac, după intrarea României în UE, a fost o lovitură grea dată autorităţilor locale.
În prezent, primăria din Nădlac caută soluţii pentru a mai acoperi din paguba provocată de închiderea acestor magazine şi vrea să închirieze terenul dintre România şi Ungaria, unde funcţionau magazinele duty-free.
Primarul din Nădlac, Vasile Ciceac, explică faptul că, „după aderarea României la Uniunea Europeană, magazinele duty-free s-au desfiinţat, ceea ce a dus la rezilierea contractelor de colaborare cu cele şapte firme de acest gen, care funcţionau între cele două vămi. Deocamdată, avem teren închiriat unor firme ce funcţionează ca magazine normale, în regim de desfacere a produselor alimentare şi nealimentare“, a declarat Vasile Ciceac.
Banii sunt însă puţini faţă de veniturile de pe vremuri. Primarul Vasile Ciceac spune că încasează mai puţin de 10 la sută din banii din 2006. „Avem un tarif de 3 euro/metru pătrat pe lună. Deocamdată, doar trei firme au închiriat câte 60-70 de metri pătraţi“. Potrivit autorităţilor locale, punctul de trecere a frontierei Nădlac este tranzitat în 24 de ore, de cel puţin 5.000 de autoturisme şi în jur de 1.200 de TIR-uri.
Prin desfiinţarea duty-free-urilor, administraţ ia din Nădlac a pierdut 2,2 milioane de lei, bani care intrau, anual, la bugetul local.