Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, a înaintat scuze familiei şi publicului pentru o "problemă privată", dar nu a făcut nici o referire la informaţiile publicate în New York Times, conform cărora ar fi implicat într-un caz de prostituţie.
Potrivit publicaţei, Spitzer a fost înregistrat, de o agenţie federală, în timp ce aranja o intâlnire cu o prostituată la un hotel din Washington.
Guvernatorul nu a menţionat o eventuală demisie, iar consilierii săi nu au furnizat nici o altă informaţie, informează Reuters.
Spitzer a fost Procurorul General al statului, înainte de a fi ales guvernator în noiembrie 2006, din partea democraţilor.
Ca lider al biroului de combatere a crimei organizate al statului New York, Spitzer a condus cel puţin două anchete în cazuri de prostituţie, conform New York Times.
Guvernatorul este căsătorit cu Silda Wall Spitzer din 1987 şi au împreună trei fiice.