Locuitorii din Botoşani şi cei din judeţele învecinate vor putea beneficia, în maximum doi ani, de serviciile celui mai mare parc de agrement din nord-estul ţării, promit autorităţile locale.
Astfel, Primăria Botoşani a pus la punct un proiect de amenajare a unui parc regional, cu o suprafaţă de 40 de hectare, situat la periferia oraşului.
„Proiectul a primit 2,3 milioane de lei pentru asistenţa tehnică şi se află în fază de proiectare. E o lucrare foarte mare, în valoare de 17,5 milioane de euro. Estimăm că zona de agrement va deveni funcţională de la sfârşitul anului 2009-începutul lui 2010“, susţine viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Parcul regional va cuprinde trei bazine de înot, unul acoperit şi două în aer liber, un amfiteatru, pârtii de schi şi sanie şi terase.
Nu vor lipsi nici terenurile destinate competiţiilor sportive: teren sintetic de fotbal, teren pentru baschet şi volei şi teren de tenis, toate dotate cu vestiare. În plus, poligonul auto din zonă va fi transformat în piste de carting şi role. Autorităţile intenţionează să amenajeze şi o plajă, unde vor fi amplasate mai multe terase şi tarabe pentru suveniruri.