"America este o naţiune de îngeri." Asta am auzit prima dată în celebrul Speakers’ Corner din Hyde Park. M-a trezit din gînduri vocea puternică a unui negru bătrîn cocoţat pe o scară rabatabilă. A repetat de vreo trei ori ideea, dar cei patru spectatori nu păreau foarte stîrniţi. A continuat netulburat: "Dumnezeu a ales America să conducă lumea. A venit vremea în care Dumnezeu nu mai lasă tiranii să-şi facă de cap. Tiranilor le este frică de America. Pe vremea lui Isus, tiranul a poruncit uciderea pruncilor. Tiranii şi-au făcut de cap. Acum le este frică de America". Unul dintre cei patru se trezeşte brusc: "Dar America susţine alţi dictatori". "Păi, nu e bine să te iei de doi în acelaşi timp" - răspunde omul de pe scară, dovedind că şi pragmatismul tot de la Dumnezeu e lăsat.

Undeva în stînga aud o voce tunătoare: "Sir, nu e vina mea că sînteţi prea urît ca să aveţi parte de felaţie". Era Nick, aşa aveam să aflu. Un englez cu capul rotund şi faţa roşie, avea vreo 20 de oameni în jurul său. Mulţimea creştea şi descreştea, dar per total Nick a fost lider de audienţă în cele cîteva ore cînd m-am învîrtit de colo-colo. Tocmai îl enervase un tip care avea pe cap o căciulă de Moş Crăciun. Îmi dau seama repede că asist la un concurs de trivialităţi cam cum se întîmplau în taberele şcolare de băieţi. Cine înjură mai coerent şi mai calm cîştigă. Nefericitul nu avea nici o şansă, iar retorica lui Nick era de indiviat, în ciuda subiectului: "Sir, spuneţi publicului aici de faţă de cînd nu aţi mai avut parte de o felaţie. De cînd, Sir? S-a întîmplat după 2000? A fost în anii ’90, Sir? Spuneţi cinstit, Sir, cît aţi plătit pentru ea". Celălalt spune ceva, Nick reuşeşte să zîmbească şi să zbiere în acelaşi timp: "Pentru că nu plăteşti destul, evreu zgîrcit ce eşti! Nici măcar Moş Crăciun nu îi iubeşte pe evrei. De ce? Pentru că nu le aduce cadouri, prostovane! Sir,