În sfârşit, sistemul de educaţie din România a primit statutul de prioritate naţională în urma semnării unui pact social de către majoritatea formaţiunilor politice, Preşedinţie şi organizaţiile implicate în acest domeniu. Care sunt efectele şi mai ales care sunt şansele ca învăţământul românesc să fie salvat? Sursa: Razvan Valcaneantu

Pactul Naţional pentru Educaţie a fost semnat luni la Palatul Cotroceni doar de o parte a organizaţiilor societăţii civile. Trei din cele patru

federaţii sindicale din învăţământ şi alte câteva organizaţii au refuzat semnarea documentului.

Pactul Naţional pentru Educaţie a stârnit nemulţumiri. Trei din cele patru sindicate din învăţământ au refuzat semnarea documentului, pe motiv că acesta nu ia în seamă problemele reale ale profesorilor. De asemenea, şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile au respins Pactul şi i-au trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare deschisă în care precizează motivele pentru care au luat această decizie, dar şi propunerile lor de modificare.

Printre cei mai importanţi semnatari ai documentului se numără Academia Română, Federaţia Educaţiei Naţionale, Uniunea Studenţilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România.

O formă fără fond

Varianta actuală a pactului este contestată de mai multe organizaţii, printre care IRSCA Gifted Education, Societatea Ştiinţifică CYGNUS - centrul UNESCO, Institutul pentru Politici Sociale, Asociaţia pentru Integrare Europeană „Repere“ şi Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor PROCIVITAS. „Poziţia pe care o avem faţă de pactul semnat de partidele politice şi de câteva ONG-uri este tehnică. Nu mai putem accepta lipsa de profesionalism sau manipula