Mănăstirea Tanacu, Daniel Petru Corogeanu, cât şi celor cinci călugăriţe încarcerate în Penitenciarul Vaslui pentru moartea Irinei Cornici se pare că le prieşte detenţia.
Fără a renunţa la hainele monahale şi fără a înceta să se roage, Daniel Corogeanu şi maicile au deprins aici îndeletniciri noi: încondeiază ouă şi pictează icoane. Costel Poienescu, directorul Penitenciarului Vaslui, susţine că cei şase deţinuţi mai puţin obişnuiţi le sunt de ajutor cadrelor din interior, pentru că prin comportamentul lor îi îndeamnă şi pe ceilalţi la o atitudine smerită.
„Este de apreciat faptul că prin felul lor de a se purta i-au atras pe mulţi deţinuţi fie să picteze icoane, fie să încondeieze ouă ori să se roage. Evident, Corogeanu şi maicile stau fiecare în celulele lor, dar observăm că fac aceleaşi lucruri. Atât preotul Corogeanu, cât şi maicile sunt tratate la fel ca şi ceilalţi din detenţie, dar am fost nevoiţi să le respectăm anumite dorinţe. De pildă, ei nu vor să renunţe la straiele de călugărie şi au insistat să li se dea doar mâncare de post“, a declarat directorul penitenciarului.
Acesta a mai precizat că fostul călugăr este închis într-o celulă alături de alţi opt deţinuţi, condamnaţi pentru crime, violuri, tâlhării şi furturi. Cele cinci măicuţe condamnate, de asemenea, pentru moartea Irinei Cornici au parte de un regim permisiv, chiar dacă locuiesc într-o celulă cu alte 16 deţinute. Lor le-a fost îngă- duit să aibă un aparat de radio în celulă cu care să poată asculta Radio Trinitas. Un alt compromis făcut de conducerea Penitenciarului Vaslui fostului mohan de la Tanacu este faptul că i-a fost permis în mod excepţional menţinerea bărbii şi a pletelor.