PARASCHIVESCU: "Cine are timp să studieze firmele particulare de servicii constată că denumirile multora conţin prenumele patronului."

Până aici, nimic neobişnuit. Caraghioslâcul constă în sonoritatea acestor prenume şi mai ales în felul cum sunt ele schimonosite ca să nu mai pară româneşti. Dacă vrem neapărat explicaţii, le putem găsi. Omul de rând din fostele ţări comuniste râvnea la Occident şi pentru că nu putea să ajungă altfel la el, îi îmbrăca blugii, îi vedea filmele, îi fredona cântecele şi-i prelua numele. Febra integratoare nu s-a domolit nici după dizolvarea comunismului. Combinată cu puterea noastră de-a imita neselectiv tot ce vine de-afară, ea a produs în ultima vreme o galerie de mutanţi onomastici pe care-i vezi afişaţi la fiecare colţ de stradă. Gradul redus de instrucţie, cosmopolitismul prost înţeles şi ţopenia galopantă a multor semeni au contribuit cu părţi egale la această situaţie.

Nu-mi dau seama dacă există o reţetă a scrântelii în ceea ce priveşte sluţirea prenumelor care împodobesc unele firme. Dar cred că pot să semnalez câteva procedee favorite ale făptaşilor. Unul este folosirea abuzivă a lui „y“ pentru a ni se sugera că posesorii acelor prenume au rupt-o cu trecutul şi şi-au asumat o identitate nouă. Mândră, decisă, occidentalizată. Pentru ca ridicolul să fie deplin, iar chirurgia onomastică să-şi arate roadele, prenumele respective trebuie diminutivate. Desigur, e nevoie de anumite delimitări şi aici. Când îl transformi pe Gabriel în Gabi nu faci nimic nefiresc. La rândul lor, Andy sau Nicky şi-au pierdut amprenta neaoşă, dar nu sună rău. Când însă pe firma plasată deasupra intrării citeşti „Salon de frumuseţe Gaby“, îţi dai seama că începe circul. Căci „y“-ul final certifică talentul multora dintre noi la două sporturi cu acoperire naţională: azvârlitul cu nuca-n perete şi intratul cu oiştea-n gard. Mai ales c