Dan C. Mihăilescu revine cu un volum surprinzător, publicat de Curtea Veche. Cartea „De la coroana regală la Cercul Polar“ este o antologie, în care sunt selectate câteva fragmente semnificative din texte scrise, de-a lungul vremii, de mari femei ale spiritualităţii româneşti. Sursa: Sorin Antonescu
Ideea de la care a rezultat volumul a plecat dintr-un joc de imaginaţie propus, într-o discuţie amicală a unei zile de iarnă, de editorul Grigore Arsene şi de soţia acestuia: dacă ar trebui să prezinte România, printr-o singură carte, publicului occidental, ce titlu ar alege criticul literar? „Cine, cum şi cât poate rezuma Ideea românească?“. Dan C. Mihăilescu a acceptat imediat greaua provocare. Gândindu- se la publicul-ţintă, pe care l-a presupus predominant feminin, şi „auzind cuvântul magic - femei“, scriitorul a propus imediat „o Românie prin câteva tipuri feminine deopotrivă extraordinare, fiecare în felul, măsura şi splendoarea proprie“.
Textele la care s-a oprit Dan C. Mihăilescu sunt extrase din pagini scrise de: Regina Maria („Însemnări zilnice“), Martha Bibescu („La bal cu Marcel Proust“), Maria Cantacuzino- Enescu („Umbre şi lumini. Amintirile unei prinţese moldave“), Alice Voinescu („Jurnal“), precum şi din „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara“ şi amintirile de lagăr ale Aniţei Nandriş- Cudla („Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia“), deci de la înalta şi nobila aristocraţie până la femei simple, ţărănci, la fel de nobile.
Binomul românitate-feminitate
Diversitatea „eroinelor“ sale, dar şi reprezentativitatea lor, pentru „genomul“ românesc şi pentru rezistenţ a şi demnitatea feminină, sunt asumate de antologatorul Dan C. Mihăilescu: „În fond, dacă la vârfurile politicii mondiale se aud tot mai apăsat tocurile doamnelor - fie Hillary Clinton şi Condoleezza Rice în SUA, fie Angela Merkel şi Ségolène Royal