De la secolul fanariot la Uniunea Elenă din România, legăturile dintre cele două ţări au numeroase repere.

Relaţia dintre greci şi români a fost întotdeauna una specială. Multă vreme, grecii au fost chiar conducă tori în Ţările Române. Demonizaţi de o istoriografie contrafăcută, grecii n-au lăsat în urmă dezastrul de care am învăţat în cărţile de istorie.

Departe de a consfinţi „înapoierea pentru mult timp“ a românilor, secolul domniilor fanariote a cunoscut şi numeroase aspecte pozitive, multă vreme ignorate. Istoria a fost aşa: după pacea de la Karlowitz din 1699, după ce Imperiul Otoman a asediat Viena şi a pierdut, puterile europene devin tot mai interesate de dominaţia în Balcani.

O consecinţă directă a fost că turcii şi-au pierdut încrederea în domnii pământeni, care „trădau“ prea uşor (decisivă a fost trecerea lui Dimitrie Cantemir de partea ruşilor, în 1711). Aşa au ajuns în Moldova şi Valahia domnii stră- ini, în special din cartierul ortodox al Constantinopolului, Fanar.

Secolul domniilor fanariote a fost de fapt mai lung, din 1711 până în 1821. El a debutat cu domnia lui Constantin Mavrocordat şi s-a încheiat cu stăpânirile Şuţu (Alexandru în Ţara Românească, respectiv Mihail în Moldova). Stăpânirea a fost deosebit de importantă din punct de vedere cultural şi juridic.

Odată depăşit secolul fanariot, relaţiile greco-române scad treptat în intensitate, menţinându-se însă la un nivel ridicat.

STATISTICĂ

Numărul grecilor, în creştere

1930 - din 18 milioane de locuitori ai României, 17.606 aveau cetăţenie greacă, iar 26.495 s-au declarat de naţionalitate greacă.

1956 - recensământul populaţiei consemnează 11.166 greci, majoritatea plasaţi în zonele urbane.

1992 - recensământul consemnează 3.940 greci. 2002 - recensământul consem