Când a născocit cuvântul „scriitorinc“ spre a se autopersifla tandru-jucăuş, Dan C. Mihăilescu a pornit de la ornitorinc, în care a văzut „un animăluţ bizar, non-inseriabil, care e mamifer, dar depune ouă, e sfios, dar carnivor, discret, dar cu o pungă de venin sub coadă“.

Altfel spus, o vietate contradictorie, greu de clasificat, răstignită între contraste şi paradoxuri. Departe de ea, însă cu o formidabilă capacitate de contaminare, se află mânjitorincul, o apariţie sulfuroasă şi neîmpăcată, care ţine pe masă o agendă a revanşei mereu deschisă. Am văzut unul dintre cele mai stridente exemplare ale acestei categorii cu nouă zile în urmă, la „Convorbirile duminicale“ ale lui Mircea Micu pe DDTV. Numele său? Constantin Barbu.

Dacă despre gazda emisiunii mă convinsesem că are dicţia unui polizor defect, detenta culturală a unei libărci şi acurateţea morfo-sintactică a unui hingher, pe Constantin Barbu l-am privit cu un amestec de nedumerire, furie şi tristeţe. O fostă promisiune în ale filosofiei a acceptat să se degradeze public pe un post a cărui emblemă ar trebui să fie haznaua. Constantin Barbu a venit la DDTV ca să continue o operaţiune de murdărire pe care o începuse în câteva ziare dispuse să-i gireze excesele. Rar mi-a fost dat să văd o vulpe care să se uite mai duşmănos la struguri. Şi rar mi-a fost dat să aud fraze din care să răzbată atât de clar frustrarea. Cu excepţia primelor minute, când a mimat sfătoşenia unui înţelept pe care nu-l merităm, Constantin Barbu şi-a petrecut tot timpul din studioul DDTV insultând, ironizând ieftin şi minţind fără jenă.

Începutul mi-a dat iluzia unui simplu program de umor involuntar. Întrebat de Mircea Micu dacă e mason, Constantin Barbu a asumat postura unui Sfinx chinuit de o fisură anală, a surâs misterios şi a glăsuit: „Cine vă răspunde nu ştie, cine nu vă răspunde nu cunoaşte“. Văz