"Sir Jack Pitman, protagonistul din „Anglia, Anglia“ lui Julian Barnes, vrea să amenajeze o ţară miniaturală, de interes strict turistic, în care musafirii să se bucure de toate punctele de atracţie cu un consum de timp cât mai mic. "

În acest scop, Sir Jack cere să i se întocmească o listă de cincizeci de branduri englezeşti, printre care: falezele de la Dover, „God Save the Queen“, melonul, magazinul Harrods, grădinăritul, familia regală, cricketul, Robin Hood, Stonehenge, berea, stadionul Wembley, Magna Carta etc. Pe poziţia 28 a listei, mai bine plasată decât Marks & Spencer, dar sub Big Ben, drapelul britanic sau ziarul „Times“, se află una dintre instituţiile cele mai solide care s-au manifestat vreodată în mediu lichid: cursa de canotaj Oxford- Cambridge. Cine s-a uitat sâmbătă după-amiază pe Eurosport a văzut ultimul episod al acestui serial despre care glumeţii spun că e singura formă de concurenţă pentru „Tânăr şi neliniştit“.

Sâmbătă, 29 martie 2008, la Londra a plouat. Mărunt, agasant, îndelung. A fost un lucru decisiv pentru succesul cursei, căci desfăşurarea ei sub cer senin i-ar fi răpit din farmec. A nu se crede cumva că Oxford- Cambridge are vreo legătură cu sportul. Nici vorbă. Cine se opreşte pe malurile Tamisei şi aşteaptă trecerea echipajelor marchează de fapt întâlnirea cu nişte simboluri în mişcare. Asta îşi vor fi spus, probabil, şi cei 250.000 de spectatori care - cu sau fără umbrele - au tivit în tăcere traseul studenţilor. Oxford-Cambridge e de fapt o defilare în rezumat a trăsăturilor care compun portretul englez. O demonstraţie fără cuvinte despre câteva lucruri uşor de rostit, dar ceva mai greu de practicat (solidaritate, empatie, spirit de grup etc). O lecţie de pedagogie mută, pentru care nu trebuie să deschizi caietul de notiţe, ci doar ochii.

Iar de văzut, vedem destule. Camera care însoţeşte ech