Principala tema de discutie a acestor zile nu a devenit, asa cum ar fi fost normal, dezbaterea ce va avea loc in cadrul intilnirilor summitului NATO si efectele pe termen mediu si lung ale acestora asupra Romaniei, ci daca e bine sau nu sa scoatem capul pe fereastra. Apartenenta la NATO si aderarea la Uniunea Europeana nu au fost in sine evenimente majore in mentalul colectiv romanesc. Ideea de a ajunge pina in acele puncte era cea mai importanta. Stiam ca trebuie sa fim acolo. Nu stiam insa de ce. Nu stiam ce va insemna acest lucru. Si inca nu stim.

Toate aceste enunturi sint insa false. Noi nu existam. Ca in orice sistem socio-politic ce tinde catre democratie, romanii nu au o pozitie unitara. A spune ca romanii nu inteleg importanta evenimentului din aceasta saptamina si ca acesta provoaca in rindul lor reactii negative este de asemenea fals. Utilizarea ca adevar universal a mediei pozitiilor nu reprezinta realitatea, avind in vedere ca procentul celor care recunosc importanta summitului este totusi semnificativ. Responsabilitatile aderarii la o astfel de organizatie trec nevazute, pentru ca sint specifice domeniului militar. Beneficiile sint la fel de invizibile ochiului romanesc obisnuit cu dezbateri umflate in vederea ratingului. Importanta reala a summitului pare sa scape si multor analisti de politica externa, concentrati pe importante evenimente ca: accidentul minor al lui Basescu, culoarul unic si cit de mult poti sa scoti capul pe fereastra pina sa-ti vijiie glontul bravului snaipar pe linga ureche.

Mitul ospitalitatii romanesti incepe sa paleasca in fata summitului NATO

Micul Paris incearca zilele acestea sa-si transforme spiritul de lene progresiva intr-unul de curtoazie cu accente internationale. Curatenia, plantarea florilor si vopsirea benzilor au devenit prioritati ale administratiei locale. O parte dintre romanii cu