Prima întâlnire a lui Vladimir Putin cu liderii NATO a lăsat să se întrevadă o posibilă detensionare a relaţiilor în era Medvedev. Sursa: Rompres
Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică au avut ieri la Bucureşti discuţii „constructive“, „sincere“ şi „pozitive“, care au adus însă rezultate minore în cooperarea concretă şi numai o undă de speranţă în privinţa destinderii relaţiilor tensionate de extinderea în continuare a NATO, desfăşurarea scutului occidental de apărare antirachetă, Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) şi problema Kosovo.
„Dialog pozitiv“
Potrivit secretarului general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, cele 90 de minute ale Consiliului NATO-Rusia (CNR), în care preşedintele rus Vladimir Putin a stat la aceeaşi masă cu cei 26 de lideri ai NATO, au fost ocazia unui „dialog pozitiv“, dar nu au adus „evoluţii spectaculoase“. Şi preşedintele rus - care a participat la NRC pentru prima dată după crearea acestui forum de dialog în 2002 - a apreciat că discuţiile de la Bucureşti au fost „constructive“. El a expus o lungă listă de domenii în care NATO şi Rusia pot coopera, de la lupta antiterorism, apă- rarea antirachetă sau cooperare în situaţ ii de urgenţă -, dar a reiterat că „rezultatele colaborării (NATO-Rusia - n.r.) depind de disponibilitatea statelor NATO de a ţine cont de interesele legitime ale Federaţiei Ruse“.
Surse din interiorul Alianţei, care au participat la discuţiile din CNR, au precizat că „nu s-au înregistrat schimbă ri substanţiale pe problemele principale (ale relaţiei NATO-Rusia), dar nici declaraţii incendiare“ - o referire la discursul dur al lui Putin de la Conferinţa de securitate de la München de anul trecut. Atunci, liderul rus sugera că Rusia s-ar putea angaja într-o nouă cursă a înarmării ca reacţie la deciziile de securitate ale puterilor occidentale.
Culoar rus