Plătesc şi acum preţul unui gest inconştient din weekend.

Ajunge să-mi aduc aminte de el şi pulsul o ia razna. Semnele vitale fluctuează, harta emoţiilor se recompune, inima zvâcneşte în faţa pericolului. Logica simplă a vieţii pare ameninţată de un cutremur pustiitor. Va trece mult până să-mi revin, căci excesul reclamă o convalescenţă îndelungată. Şi va trece la fel de mult până să-mi iert nesăbuinţa. Degeaba îmi spun că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate să ducă, câtă vreme îmi forţez norocul cu nepăsare de inconştient şi voluptate de masochist. Şi acum, în fine, mărturisirea: am văzut o emisiune moderată de Ana Maria Prodan. M-am clătinat, am făcut ochii mari, mi-am muşcat pumnii, dar am stat până la capăt. A fost un test de anduranţă şi de răbdare pe care l-am trecut vlăguit ca un maratonist, dar mândru ca un gascon. Pe scurt, am rezistat o oră în faţa unei aiureli intitulate „Pe contre“ şi difuzate pe Romantica TV.

Când vezi un asemenea titlu, te aştepţi la ceva viu, ritmat şi atractiv. Un dialog polemic, o chestiune care împarte lumea în tabere, eventual o răzvrătire împotriva emisiunilor insipide şi călâi care împânzesc programele TV. Reţeta unui produs de acest tip presupune două ingrediente: un moderator stăpân pe mijloace şi un subiect de interes (fie el şi controversat). Ei bine, Ana Maria Prodan are tot atâta legătură cu televiziunea cât Războiul Crimeii cu „Atlasul plantelor“ şi encefalopatia spongiformă cu Vaticanul. Prezenţa ei într-un studio de televiziune vorbeşte despre imensa permisivitate a acestui mediu care şi-a relativizat complet criteriile. Dacă Ana Maria Prodan poate modera o emisiune, atunci România are 22 de milioane de teleaşti. Nimeni nu mai trebuie să fie sfios sau reticent. Fiecare dintre noi poate fi îmbiat cu un microfon, suit pe scenă, luminat de reflectoare şi lăsat să procedeze cum îl taie capul.