Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichetele cadou revin

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 aprilie 2008 · ·

Angajaţii care îşi primesc salariile din bugetul de stat şi din bugetele locale vor primi în continuare tichete cadou de sărbători. Sursa: EVZ

Timp de aproape o săptămână, aceştia au stat cu sufletul la gură din cauza ordonanţei de urgenţă care anula acordarea acestor bonificaţii. Varujan Vosganian, ministrul finanţelor, a lăsat vehemenţa la o parte şi a anunţat, sâmbătă, la Craiova, că bugetarii pot primi în continuare bonuri cadou, în limita sumelor prevăzute în acest scop. „Tichetele cadou se pot acorda în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau din veniturile proprii disponibile ale autorităţilor publice locale, în afară de cotele prevăzute din impozitul pe venit, care vin tot de la bugetul de stat“, a declarat Vosganian, citat de Mediafax.

Până să cedeze presiunilor politice ale colegilor liberali, aflaţi în plină luptă pentru electorat, ministrul Vosganian argumenta că tichetele cadou trebuiau interzise din cauză că acordarea acestora implica o sumă foarte mare de la buget: peste un miliard de euro. Ministrul finanţelor a declarat, într-o emisiune la TVR, că, potrivit unei înţelegeri încheiate între Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi sindicatele din învăţământ, profesorii din Capitală urmau să primească tichete cadou în valoare de 350 de lei de cinci ori pe an, ceea ce ar fi însemnat o presiune de 120 de milioane de lei.

Valoarea unui tichet cadou este de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mult de 50 de lei. Tichetele de acest tip pot fi folosite pentru achitarea de bunuri în diverse magazine din ţară.

PNL oficializeazăazi decizia

Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a confirmat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, că guvernul va anunţa, astăzi, reintroducerea tichetelor cadou pentru bugetari.

Meleşcanu a explicat că Biroul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°