Scriitorului laureat cu Nobel i s-a reproşat că şi-a aranjat scandalurile politice din Turcia şi i s-a imputat, pe nedrept, statutul de „playboy“ al romanului contemporan. Romanul „Mă numesc Roşu“ rămâne însă o capodoperă. Sursa: Sedat Mehder

Laureatul cu Nobel pentru Literatură, în 2006, Orhan Pamuk, vine miercuri în România pentru două zile. Una dintre cele mai bune cărţi ale sale, care a cucerit întreaga planetă, fiind tradusă în peste 40 de limbi, este „Mă numesc Roşu“. Cartea a apărut la Editura Curtea Veche, fiind prima din seria dedicată autorului, în traducerea remarcabilă a Luminiţei Munteanu.

Ajunge să citeşti o pagină şi îţi dai seama că te afli în prezenţa unui text atins nu de aripa geniului - ar fi nepoliticos să înşirăm vorbe mari - , ci de inspiraţ ia unui povestitor compulsiv. A unui prozator care ţine în buzunar cheiţa de acces la sipetul comorilor. Orhan Pamuk are câteva merite certe, printre care acela că nu şi-a neglijat meşteşugul din clipa când o declaraţie publică l-a transformat din scriitor în caz planetar. Mulţimea de premii care i s-au decernat atestă o valoare uriaşă, pe care Europa şi lumea întreagă o admiră şi o popularizează.

Suculent, elaborat şi sensibil la tehnicile narative moderne (cea a naratorului multiplu, de pildă), „Mă numesc Roşu“ este expresia unui paradox ghiduş: avem de-a face de data asta cu un roman voluminos dedicat detaliului. Altfel spus, cu ceva foarte mare despre ceva foarte mic. Orhan Pamuk scrie aproape şase sute de pagini în care se ocupă de lumea miniaturiş tilor, izbutind să producă radiografia unui anacronism - a unui meşte- şug aflat cândva la mare preţ şi condamnat astăzi la captivitatea arhivelor. Însă „Mă numesc Roşu“ nu revarsă asupră-ne doar poezia unui loc (Istanbul) şi a unei meserii. El e totodată o demonstraţie stilistică de ţinută, o plimbare prin vegetaţia luxur