S-a născut într-un sat de munte, a avut o copilărie fericită, a stat vara la stînă. Se consideră un om împlinit, pentru care viaţa n-a fost uşoară, ci mai degrabă mereu provocatoare.
S-a născut într-un sat de munte, a avut o copilărie fericită, a stat vara la stînă. Se consideră un om împlinit, pentru care viaţa n-a fost uşoară, ci mai degrabă mereu provocatoare. El e Simu Grecu şi se mîndreşte că este din neamul luncanilor, din Tîrşa, şi că e primul dintre ei care a făcut muzeu, la Haţeg.
Muzeograful
Muzeul adăposteşte obiecte adunate de la ţăranii din zonă. Printre cele mai vechi: o rîşniţă din piatră care are aproape 500 de ani – în ea se puneau boabele, cu lopăţica, după care se învîrtea pînă ieşea uruiala. “Am găsit-o în satul Bucium, lîngă Strei, împreună cu cîntarul acesta cu taler, lucrat de un meşter local: ţine 250 de kilograme!” Cîţi miei de Paşti s-or fi aşezat în el? Greu de ştiut, cum nimeni nu poate zice cîte străchini au ieşit din roata olarului cioplită în 1897. Doar lutul, poate, începutul şi sfîrşitul… Vedem în muzeu sucale vechi din lemn de frasin, o sculă originală de tăiat varza, lăzi de zestre, roţi de tors, un taragot care a cîntat 200 de ani…
Ţăranul român a fost inventiv şi a construit toate cele din bardă, teslă şi topor. Simu Grecu ne arată un vas de mîncare pentru cei de la stînă: “Se pune cocaiul (căldarea), se face focul sub el şi se reglează înălţimea lui, după flacără.” Mere într-însul şi tocăniţa mocănească?, îl întreb. “Apăi, cum!?”…
Vedem multe farfurii de porţelan: “Ele au migrat în Transilvania de pe timpul lui Franz Jozef. Asta verde e făcută la Turda, acum 200 de ani. Fiecare casă avea 10-20 de farfurii, iar la pomeni sau la nuntă se adunau toate de pe la gospodari, ca să aibă gazda evenimentului în ce pune mîncarea”…
Artistul
Muzeograful
