Deputatul Cristian Boureanu, vicepreşedinte PD-L, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dosarul instrumentat de
Deputatul Cristian Boureanu, vicepreşedinte PD-L, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Dosarul instrumentat de DNA priveşte activitatea lui Boureanu din urmă cu opt ani ca membru în Adunarea Generală a Acţionarilor a Loteriei Române. Cristian Boureanu a fost membru în AGA timp de câteva luni, în 1999- 2000, atunci când ocupa şi funcţia de consilier de imagine al fostului ministru de finanţe Decebal Traian Remeş.
El şi-a depus la începutul acestei săptămâni candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Surse judicare ne-au declarat că deputatul Cristian Boureanu ar putea fi cercetat într-un dosar constituit ca urmare a unui raport de control efectuat de ANAF în 2006.
Ancheta are ca obiect verificarea legalităţii încheierii unui contract de achiziţie a unui sistem de videoloterie, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice. Potrivit declaraţiei de avere, deputatul este asociat în 12 firme, este un investitor important pe piaţa imobiliară, deţine aproape opt hectare de teren în Bucureşti, dar are credite de aproximativ şase milioane de euro.
Anunţat prin scrisoare nerecomandată
Cristian Boureanu ne-a declarat ieri că procurorii l-au informat că este învinuit printr-o scrisoare nerecomandată şi l-au chemat la audieri după Sărbătorile de Paşte. El a acuzat că acest dosar este "o făcătură" şi are legătură cu campania electorală, dar că se va prezenta la DNA să afle acuzaţiile oficiale.
Deputatul a susţinut că este lucrat de contracandidaţii din Argeş, fief al PSD, "judeţ plin de ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete", dar şi d