Dansuri, muzică şi costume tradiţionale, acrobaţii şi lupte cu săbii - caucazienii îşi spun „Legendele georgiene“ - la Sala Palatului, marţi, în a treia zi de Paşte.
„Samaia“, ultimul spectacol „The Georgian Legends“, prezentat în premieră oficială la Bucureşti, aduce pe scenă 40 de artişti, 300 de costume şi zeci de poveşti inspirate de mitologia şi cultura caucaziană.
Un mix perfect între modernismul industriei de spectacol americane şi artişti georgieni rupţi parcă din vechi timpuri de legendă. „Samaia“ este o producţie spectaculoasă, care poartă semnătura producătorului artistic francez Pascal Jourdan.
„Georgian Legends“, compania ce îi reuneşte pe unii dintre cei mai buni artişti ai ansamblelor naţionale georgiene de muzică şi dans Erisioni şi Surishvili, s-a bucurat de succes internaţional încă de la primul turneu, în 2000.
Biletele la spectacolul programat pentru ora 20.00 au preţuri cuprinse între 60 şi 180 lei. Tichetele se pot cumpăra de la Sala Palatului, magazinul Muzica, Music Shop, Flanco World Orhideea, Flanco Dorobanţi şi Flamingo Unirea, Librăria Cărtureşti şi, on-line, la www.bilet.ro, www.blt.ro, www.vreaubilet.ro şi www.bileteonline.ro.