RĂZVAN EXARHU: "În cultura suspiciunii nu prea merge să laşi lucrurile să curgă după cum le taie capul, păstrând în loc de îngrijorare o privire amuzată."

Cu toţii avem întâlnirile pe care le merităm. Fie că sunt fericite sau agasante, ele se nasc în egală măsură din zâmbetul sau crisparea noastră, din încrâncenare sau jemanfişism. E amuzant dacă ai răbdare să încerci să-ţi explici prin gesturile sau gândurile tale de ce atragi anumiţi oameni sau acele întâmplări de care te-ai săturat sau dimpotrivă. Uneori, cauzele se găsesc în obsesia contemporană pentru control, în tentaţia de a organiza absolut tot ce ni se întâmplă şi de a aduce toate detaliile la acelaşi nivel.

Pare destul de greu de acceptat să faci la voia întâmplării nişte lucruri care ţin de clipă, fără să încerci să anticipezi dezastrul sau succesul, adică oferindu-le şanse egale. În cultura suspiciunii şi a pasiunii pentru garduri nu prea merge să laşi lucrurile să curgă după cum le taie capul, păstrând în loc de îngrijorare o privire amuzată sau măcar curioasă de ce va urma.

Ştim cu toţii că în general ceilalţi, în special cei pe care nu-i cunoaştem, sunt ori cretini ori psihopaţi sau oricum nu contează. E o convingere generală, mascată destul de stângaci în cele mai multe cazuri, şi care se verifică pe viu oricând e cazul să testăm deschiderea la inovaţie socială. Poate că nici statistica nu e foarte generoasă şi ne pune relaxarea la încercare cu câte un emisar al părţii întunecate a forţei, dar asta nu face decât să ateste că suntem în normalitate şi că balanţa este perfect echilibrată, aşa cum numai natura ştie s-o facă. Iubita mea a organizat o petrecere la care i-a invitat pe toţi cei care lasă comentarii sau îi vizitează blogul. Tot ce aveau de făcut era să trimită o confirmare de participare şi să aibă o ţinută alb-negru. Toţi cei care au auzit ce vrea să facă