EVZ prezintă istoria unei zile deformate de propaganda comunistă: 1 Mai. Semnificaţia iniţială - comemorarea muncitorilor ucişi la Chicago în 1886, pentru că solicitau ziua de lucru de doar opt ore - s-a pierdut, odată cu comunismul. Sursa: Rompres
1 /.
1Mai este memorie. Câteodată, amintirea personală a mii şi mii de muncitori scoşi la defilare de un regim care se mândrea cu drepturile, invizibile de altfel, pe care le acordase. Alteori, imaginea publică a prezidiului nomenclaturist încadrat de celebrul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!“. Puţini sunt însă cei care ştiu de ce se bucură de ziua liberă în care grătarele, mititeii şi berea se află în prim-plan. Care este, de fapt, istoria ce se ascunde în spatele acestui ritual public numit „Ziua Muncii“?
Pentru un produs tipic al sistemului de educaţie din România ultimei jumătăţi de secol, informaţia poate să vină ca un paradox: pe 1 Mai nu veneră m primăvara, nu întâmpinăm deschiderea sezonului estival şi nici nu celebră m munca în chip de valoare fundamentală a societăţii. Înainte de a fi memorie, 1 Mai este în primul rând istorie. O poveste care ne aminteşte lungul şir de lupte duse de muncitori pentru o „zi normală“ de lucru compusă din 8 ore, cu pauză de masă la amiază.
Prea mult sânge
Istoria zilei de 1 Mai începe în 1884, când Federaţia Sindicatelor hotărâse să consacre în mod public, împotriva voinţei patronatelor americane şi canadiene, ziua de muncă de 8 ore.
Pe 1 mai 1886, pentru a celebra evenimentul, muncitorii au decis să organizeze o grevă generală. În toate marile oraşe nord-americane, zeci şi sute de mii de muncitori au invadat străzile şi pieţele. Cei mai organizaţi dintre ei s-au adunat în Chicago. Peste 80.000 de oameni uniţi de sărăcie şi legaţi de exploatare au mărşăluit în acea zi pe principalul bulevard al oraşului, Mich