ANDREI POSTELNICU: "În România, mititeii au devenit un soi de reflex electoral încremenit în timpuri pe care le vrem apuse."
Dacă ar fi să dăm crezare unor semnale din două campanii electorale ale momentului, cea românească şi cea americană, populismul ieftin pare să-şi fi pierdut forţa de seducţie. Mituirea alegătorilor, fie cu mici, fie cu sloganuri despre ieftinirea benzinei peste noapte, nu mai reuşesc să prindă minţile îngrijorate ale electoratului.
În America, ziarul „New York Times“ citează un sondaj care spune că o majoritate „covârşitoare“ de alegători crede că promisiunile a doi candidaţi (Hillary Clinton şi John McCain) de a reduce taxa pe benzină sunt motivate de ambiţii politice şi lipsite de relevanţă imediată.
În România, mai exact la Sibiu, soacra mea spune că nu ar vota Partidul Social Democrat chiar dacă i-ar mări pensia sau i-ar da de mâncare pe gratis. Bunicul meu din Iaşi îmi spunea deunăzi că nici unul dintre candidaţii la primăria „dulcelui târg“ nu îi inspiră încredere, cu picnicuri şi grătare cu tot. Ambii au beneficiat într-o oarecare măsură de majorări de pensii şi alte măsuri „îndulcitoare“ menite să le curteze votul.
Toate aceste lucruri nu înseamnă neapărat că ne paşte un val de voturi bine chibzuite, un „tsunami civic“ manifestat prin indiferenţa faţă de măsuri populiste şi eventuala înclinaţie către platforme complexe şi mesaje politice nuanţate. Mai este încă suficient timp pentru ca mesajele politice simpliste să îngroape orice încercare de a împinge nivelul dezbaterilor publice dincolo de goana după audienţă.
Oricât de puţin reprezentative par pentru contextul mai larg al momentului, exemplele citate mai sus sugerează însă o oarecare evoluţie a percepţiilor publicului într-un moment în care, paradoxal, probleme de bază - preţul mâncării şi al petrolului - ajung să dom