Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îl vrea Milan!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 mai 2008 ·

Adi Mutu e pe lista rossonerilor împreună cu Frey, colegul de la Fiorentina.

Adi Mutu ar putea ajunge în va­ră la AC Milan. Ziarele ­italiene susţin că “tricolorul” e una dintre ţintele rossonerilor, alături de portarul Sebastien Frey, coechipierul său de la Fiorentina. Cei doi au mai fost în discuţii la campioana en titre a Europei şi au revenit în forţă după ce patronul Silvio Berlusconi a decis să nu-l mai transfere pe brazilianul Ronal­din­ho, considerat prea scump la 40 de mi­lioane de euro, cît cere Bar­ce­lo­na.

Potrivit ziarelor din Peninsulă, Berlusconi vrea să investească a­ceşti bani în achiziţionarea celor doi aşi ai formaţiei viola. Ba ar putea ieşi chiar mai ieftin , dacă se în­ţe­le­ge cu preşedintele Fioren­ti­nei, An­drea Della Valle, să includă în preţ u­nul sau doi jucători rossoneri. Milan a şi alcătuit oferta pentru Fio­rentina, în care intră atacanţii Gi­lar­dino şi Borriello, portarul Ab­biati şi francezul Gourcuff.

Pentru Mutu, Milan ar fi al trei­lea mare club din Italia la care evo­luează, după Inter şi Juventus. Ex-dinamovistul, 29 de ani, i-a părăsit pe bianconeri în vara lui 2006, după ce Fiorentina a acceptat să plă­teas­că în schimbul său 8 milioane de euro.

Stă două etape

Pentru Adi Mutu, sezonul 2007-2008 s-a încheiat o dată cu meciul pierdut de Fiorentina la Cagliari (1-2). Eliminat pentru două “galbene” de arbitrul Farina, pe care l-a şi înjurat ulterior, românul a fost suspendat ieri de Comisia de disciplină a federaţiei italiene pe două etape, deci pînă la finalul campionatului, şi va trebui să plătească o amendă de 10.000 de euro.

Adi Mutu e pe lista rossonerilor împreună cu Frey, colegul de la Fiorentina.

Adi Mutu ar putea ajunge în va­ră la AC Milan. Ziarele ­italiene susţin că “tricolorul” e una dintre ţintele rossonerilor, alături de portarul Sebas

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°