Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată, ieri, pe magistraţii implicaţi în „reţeaua procurorilor şpăgari“, acuzaţi că au fraudat concursul pentru funcţiile de şefi de Parchete desfăşurat în toamna anului trecut.
Concluziile anchetei arată că doi candidaţi înscrişi la acest examen ar fi aranjat cu şefii comisiei de examinare să fie declaraţi câştigători şi să ocupe astfel posturile de procurori-şefi de la Parchetul Curţii de Apel Piteşti şi de la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Unul dintre ei, procurorul Dumitru Gheorghe, ar fi plătit, în acest scop, o şpagă în valoare de 15.000 de euro din cei 50.000 pe care i-ar fi cerut, iniţial, preşedintele supleant al comisiei, tot un procuror, Eugen Cojocaru, de la Parchetul General.
La CSM, cu sacul plin
Anchetatorii susţin că Dumitru Gheorghe ar fi apelat şi la „serviciile“ unui fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe Bucur, care profesează în prezent ca notar public. Acesta i-ar fi promis că va interveni la unii membri CSM, asupra cărora are influenţă, şi că îi va convinge ca la rândul lor să intervină la membrii comisiei de examinare şi să-i determine să fraudeze concursul în favoarea procurorului piteştean.
Dumitru Gheorghe ar fi recompensat intervenţiile fostului membru CSM cu băuturi alcoolice, mai exact un sac, patru sacoşe şi două bidoane a câte cinci litri fiecare, pline cu vin şi cu whisky. În această schemă mai apare şi un judecător încă în funcţie, Gheorghe Cerbeanu de la Tribunalul Vâlcea, cel care l-ar fi pus în legătură pe procurorul piteştean cu fostul magistrat Gheorghe Bucur şi ar fi participat la mai multe dintre întâlnirile acestora.
Un alt procuror care a candidat la şefia Parchetului Capitalei, Sterian Guli, din Urziceni, este acuzat că ar fi cunoscut o parte din subiectele de l