Tetarom• Societatea comerciala Tetarom a primit, marti, titlul de parc industrial pentru terenul aferent Tetarom III • Acest statut permite companiei finlandeze sa primeasca ajutor de stat regional, daca valoarea investitiei nu excede limitele UE
Societatea comerciala Tetarom a primit, marti, titlul de parc industrial pentru terenul aferent Tetarom III, unde Nokia a inceput, in urma cu trei luni, productia de telefoane mobile, statut care permite companiei finlandeze sa primeasca ajutor de stat regional, daca valoarea investitiei nu excede limitele UE. Titlul de parc industrial a fost acordat prin ordin al ministrului Internelor si Reformei Administrative si este valabil pe perioada de existenta a firmei Tetarom. Pe baza acestui titlu, companiile care investesc pe terenul in suprafata de 154,5 hectare al Tetarom III din comuna Jucu, din judetul Cluj, incluzand Nokia, pot beneficia de ajutor de stat regional pentru investitiile realizate in parcul industrial. Acestea, conform legislatiei, sunt sprijinite printr-o serie de facilitati fiscale, precum anularea taxelor pentru scoaterea terenului din circuitul agricol si scutire de la plata impozitului pe cladiri si teren.
Ajutorul de stat este acordat companiilor care se obliga sa mentina investitia pe o perioada minima de cinci ani de la data finalizarii, in cazul intreprinderilor mari, si de trei ani, pentru intreprinderi mici si mijlocii. Directorul Tetarom, Viorel Gavrea, a declarat in urma cu aproximativ o luna ca Nokia ar putea pierde facilitatile fiscale de la Tetarom III, in conditiile in care oficialii companiei iau in calcul posibilitatea majorarii investitiei la fabrica din comuna Jucu. Directorul a explicat ca dintr-o analiza atenta rezulta ca Nokia va realiza o investitie in cheltuieli eligibile mai mare de 50 milioane Euro, limita superioara impusa de regulile Comisiei Europen