Austriecii de la OMV au făcut o afacere în România: Petrom, companie cumpărată în 2004, are un profit-record. Sursa: Mediafax
Petrom a anunţat ieri o majorare a profitului net pe primele trei luni cu 156% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar proprietarul companiei petroliere, compania austriacă OMV, a raportat câştiguri foarte mari faţă de anul trecut, bazate pe investiţia din România. Austriecii au câştigat aproape 800 de milioane de euro în primele trei luni ale anului, contribuţia Petromului la profitul OMV fiind de aproape 300 de milioane.
Astfel, numai în primele trei luni din acest an, OMV a câştigat pe baza companiei Petrom aproape jumătate din cât a plătit statului în 2004 pe acţiunile „de control“ la Petrom. OMV a plătit pentru 33% din Petrom 669 milioane de euro, iar la majorarea de capital prin care a ajuns să deţină 51% a mai contribuit cu 1,5 miliarde de euro.
Petrom vrea mai mult
Cu doar o zi înainte de anunţarea profitului pe primul trimestru, Petrom a operat cea mai mare majorare a preţului la carburanţi: 1.200 de lei vechi pentru un litru de benzină şi motorină. Numai în 2008, liderul pieţei petroliere din România a scumpit produsele de cinci ori, justificându-şi acţiunea prin creşterea cotaţiilor internaţionale la ţiţei.
Preţul carburanţilor s-a apropiat astfel de pragul psihologic de 5 lei pentru un litru, prognozat de analişti încă de la începutul anului. Cea mai scumpă benzină şi cea mai scumpă motorină la Petrom au acelaşi preţ: 4,57 lei (1,248 euro) pentru un litru. În urmă cu zece ani, românii plăteau doar 25 de eurocenţi pentru un litru de benzină.
Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, a spus că rezultatele favorabile depind şi de integrarea Petromservice (compania condusă de Liviu Luca, şeful sindicatului Petrom - n.r.), care a sporit eficienţa în