Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Olimpiada: o fraudă!“

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 mai 2008 ·

Afirmaţia îi aparţine lui Victor Conte, cel care mulţi ani a aprovizionat cu substanţe dopante sportivi de talie mondială, inclusiv pe Marion Jones şi Tim Montgomery. Sursa: AFP Photo

Victor Conte, fondator şi coproprietar al laboratoarelor BALCO, judecat şi condamnat în Statele Unite pentru distribuire de substanţe dopante şi spălare de bani, a făcut declaraţii şocante într-un interviu acordat postului BBC. Afirmaţiile lui Conte ar putea să-i determine pe oameni să privească fiecare medaliat ca pe un posibil utilizator de substanţe dopante.

Cazuri muşamalizate

„Jocurile Olimpice sunt o fraudă! Este vorba numai de bani. Cei care controlează banii controlează şi politicile antidoping“, a declarat Conte, în ale cărui laboratoare a fost creat Tetrahydrogestrinon, pe scurt THG, un produs dopant imposibil de depistat până acum câţiva ani.

Printre clienţii laboratoarelor BALCO s-au numărat atleţii americani Marion Jones, căreia i-au fost retrase medaliile cucerite la Jocurile Olimpice de la Sydney (în 2000), Tim Montgomery, fost deţinător al recordului mondial în proba de 100 de metri, şi britanicul Dwain Chambers, suspendat din activitate pentru dopaj cu THG.

„Oficiali din cadrul mişcării olimpice mi-au spus că au existat rezultate pozitive la teste antidoping care au fost muşamalizate! La un moment dat, aceste informaţii tot vor ieşi la iveală“, a continuat Conte, subliniind că autorităţ ile americane nu reuşesc să facă faţă problemei dopajului. Acest lucru a fost recunoscut şi de fostul senator George Mitchell, însărcinat să ancheteze utilizarea steroizilor în baseball: „Cu siguranţă sunt mulţi sportivi dopaţi în toate disciplinele“.

DEZVĂLUIRI

Trevor Graham a deschis Cutia Pandorei

Scandalul BALCO a început în 2003, după ce antrenorul de atletism Trevor Graham a trim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 27 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°