Poezie rusească servită la cafea, povestea pinguinului Apolodor spusă de Ada Milea, o comedie cu „Măria-Sa... Măgarul!“ şi întâlniri cu francezii, turcii şi maghiarii. Poftiţi la timp liber!
POEZIE. Pe Calea Victoriei, la Spice Club, se citeşte din nou poezie, la o ceaşcă de cafea. Ana Pasti, Dana Rotaru, Radu Zetu şi Dragoş Stemate vă aşteaptă, diseară, cu versuri ruseşti, de la ora 21.00. Participarea la întâlnirea cu poezie din Spice este liberă pentru amatorii de literatură în spaţii neconvenţionale.
APOLODOR. Un pinguin care cânta la cor se trezeşte într-o dimineaţă cu un mare dor pentru frăţiorii din Labrador. Pe pinguin îl cheamă Apolodor şi este personajul unei cărţi scrise de Gellu Naum. Cine vrea să afle povestea pinguinului călător, să vină mâine-seară la Teatrul ACT. Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Ada Milea cântă despre Apolodor, de la ora 19.00. Spectacolul le este recomandat tuturor persoanelor cu vârste cuprinse între 4 şi 90 de ani, iar biletul de intrare costă 20 de lei - tarif întreg, şi 15 lei - preţ redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari.
COMEDIE. „Măria-Sa... Măgarul!“ urcă pe scena de la Palatul Naţional al Copiilor, într-un spectacol al Teatrului Excelsior, regizat de Ion Lucian. Comedia cu multe cântece readuce pe scenă personajele „Cocoşelul“, „Ursuleţul“ şi „Motănelul“ - cunoscute din piesa „Cocoşelul neascultă tor“, într-un spectacol de 80 de minute. „Măria-Sa... Măgarul!“ se joacă mâine, de la ora 10.00. Preţul de intrare este de 5 lei.
TAIFAS. Serile culturale continuă la Muzeul Ţăranului Român. Astă-seară puteţi sta la taifas cu francezii, mâine cu turcii, iar poimâine cu maghiarii. Diseară veţi fi trataţi cu brânzeturi, vinuri şi producţiile „Andaluzia“ şi „Casa Galbenă“ (ambele Franţa, 2007)