Privit prin prisma cifrelor, eventul campionat-Cupă reuşit de CFR Cluj e pe deplin justificat de randamentul şi stabilitatea băncii tehnice a ardelenilor. Sursa: ReutersSursa: Octavian Cocoloş
1 /.
Pe lângă titlul de campioană a României la fotbal, CFR Cluj a câştigat şi la un alt capitol. Ardelenii au avut cel mai eficient antrenor al unei echipe din Liga I în sezonul 2007-2008. Cu Ioan Andone la timonă, „feroviarii“ au acumulat 76 de puncte dintr-un total de 102 puse în joc. Procentajul „Fălcosului“ este astfel de 74%, cifră inferioară cu un procent celei cu care Mircea Rednic a triumfat în acest clasament în stagiunea trecută. Ando rămâne însă cel mai eficient tehnician în campionatul 2007-2008, justificând astfel laurii cu care s-a încununat echipa sa, CFR Cluj.
„Ţânţarul“, eternul nedreptăţit
Pe locul secund s-a clasat Cornel Ţălnar, cel care, în două mandate, a bifat 13 meciuri pe banca lui Dinamo. „Ţânţarul“ a reuşit un procentaj de 69%. Sărmanul „Ţânţar“ se poate considera, fără nicio îndoială, marele nedreptăţit al acestui sezon. Adus în prim-plan, de fiecare dată, în momentele de criză, având statutul permanent de manta de vreme rea, Ţălnar s-a dovedit a fi o soluţie eficientă. În final, puse unul peste altul, mandatele sale au însumat 13 meciuri. Cu o eficienţă de 69 la sută, dinamovistul a ocupat locul doi în clasamentul general, după Andone. Nici acest lucru, nici victoria cu Steaua nu i-au convins însă pe conducătorii „roş-albilor“ să-i acorde încrederea şi la anul.
Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Marius Lăcătuş. „Fiara“ a avut un procentaj de 79% la cârma Stelei, însă a fost tras în jos de cele 18 puncte pierdute în primele nouă runde, atunci când ocupa funcţia de tehnician al celor de la UTA. Cu o eficienţă finală de 66%, fostul jucător al echipei din Ghencea a intrat totuşi între prim