Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bennati de neoprit

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 18 mai 2008 ·

Daniele Bennati (Liquigas) se impune la sprint în etapa a zecea din Turul Italiei şi îi refuză lui Bettini (QuickStep) onoarea de a cîştiga pe pămîntul natal

Etapa a zecea a condus caravana pe coasta de vest a Italiei, pe un traseu de 218 kilometri favorabil sprinterilor puternici şi evadărilor. Plutonul avea să parcurgă o zonă renumită pentru specialităţile cunilare şi peisaje bogate, o zonă în care ultimul învingător a fost Gimondi în 1971. De la fructe proaspete, lapte de capră, peşte în sos iute şi celebra pîine de Toscana şi pînă la vinuri aromate precum Chianti sau Brunello di Montalcino, etapa de astăzi a avut de toate.

Primul care a atacat a fost Yuriy Krivtsov (AG2R), care a nu a pierdut timp deloc şi a părăsit plutonul de la kilometrul unu. Două borne mai tîrziu, Krivtsov a fost acompaniat de Mickael Buffalz (Cofidis) şi cei doi au deschis drumurile spre San Vicenzo timp de mai bine de 150 de kilometri, reuşind să acumuleze o diferenţă maximă de 11 minute. Lucrurile s-au complicat odată cu banala căţărare de pe Campiglia Marittima. Cei doi evadaţi au pierdut enorm de multe secunde şi, odată cu trecerea celor de la Milram, High-Road şi chiar a lui Danilo Hondo, s-au văzut înghiţiţi sub bannerul de 20 de kilometri. Continuînd tradiţia căzăturilor dureroase din primele etape, Filippo Savani (CSF Navigare) s-a făcut ţăndări într-un şanţ de pe marginea şoselei, dar a reuşit imposibilul şi a terminat etapa pe bicicletă. Din simpatie, Bingen Fernandez Bustinza (Cofidis) s-a prăbuşit şi el în ultimii 15 kilometri şi a părăsit definitiv această ediţie din Giro.

Condus impecabil de Lampre, Milram şi High Road, plutonul s-a pregătit de un sprint ce se anunţa pasionant. Robert Förster (Gerolsteiner) a dat tonul ostilităţilor, a condus sprintul pe partea stîngă, dar a fost contrat rapid de Bennati şi Zabel (Milram). Be

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°