Foşti agenţi din serviciile secrete ruse, bulgare şi israeliene, cu conexiuni la Bucureşti, furnizează cărbune energetic pentru termocentralele româneşti la preţuri umflate de aproape două ori - adaos pe care-l suportăm toţi din buzunar. Sistemul Energetic Naţional a importat huilă rusească prin intermediarii Boris Golovin (colonel în rezervă în spionajul militar rusesc), Tonya Halpern (aflată în atenţia contraspionajului militar românesc) şi foştii KGB-işti Constantin Iavorsky, Anatoli Patron şi Iuri Ustinov.
1 /.
Furnizările de materie primă în Sistemul Energetic Naţional au fost monopolizate de foşti spioni sovietici, aliaţi în afaceri cu un om familiar agenţiilor de informaţii israeliene.
Mai nou, un proiect de două miliarde de euro, dezvoltat la Galaţi, poartă amprenta spionajului rusesc.
Boris Golovin. A fost colonel în trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich.
Tonya Halpern. Un raport al Direcţiei de Siguranţă Militară (contraspionaj) obţinut de EVZ indică apartenenţa ei la serviciile secrete israeliene. Sursele EVZ susţin că este ofiţer AMAN - spionajul militar din Ţara Sfântă. Importă cărbune în România prin offshore-ul ei din Cipru, Petlon Enterprises Ltd.
Constantin Iavorsky. Fost general KGB, a monopolizat livrările de cărbune pentru termocentralele româneşti. S-a înconjurat în afaceri de o armată de ofiţeri SRI.
Igor Ziuzin. Oligarh rus, controlează gigantul Mechel, furnizorul cărbunelui ars de CETurile româneşti. Ziuzin deţine şi combinatele siderurgice de la Târgovişte şi Câmpia Turzii.
REŢEAUA
Ofiţerii $
Partenerul tradiţional de afaceri al lui Boris Golovin este Liviu Niţă, p