În 1956, stadionul Parc de Princes din Paris găzduia prima finală a Cupei Campionilor Europeni, vechea denumire a Ligii Campionilor. Adversari pe atunci erau Real Madrid şi Stade de Reims.

Realul domina clar fotbalul european al acelor ani, iar cea mai importantă competiţie intercluburi părea a fi special concepută pentru madrileni, care au câştigat primele cinci ediţii.

Erau anii lui Alfredo di Stefano, atacantul argentinian al lui Real care a reuşit 49 de goluri în doar 58 de prezenţe în Cupa Campionilor Europeni.

Competiţia a fost dominată de echipele latine până la mijlocul anilor '60, când Celtic Glasgow aducea în Marea Britanie prima Cupa a Campionilor, după o finală cu Internazionale Milano.

Finala din 1970 a fost prima fără o echipă latină în teren deşi, culmea, meciul se juca pe San Siro din Milano. Feyenoord a adus primul trofeu suprem pentru cluburile din Olanda, după ce a învins Celtic cu 2-1.

Au urmat anii lui Ajax, ai lui Bayern Munchen şi, din 1977 până în 1982, sărbătoarea englezească. Liverpool, Nottingham Forest şi Aston Villa au adus şase trofee consecutive pentru Anglia, un record greu de egalat de cluburile altor ţări europene.

La peste jumătate de deceniu de la prima finală, Manchester şi Chelsea joacă pe stadionul "Lujniki" din Moscova primul final 100% englezesc de Liga Campionilor.