Luna mai este una dintre cele mai frumoase şi mai bogate în flori. Soarele încălzeşte uşor plantele, ploaia le ajută să crească, roua le trezeşte de dimineaţa în toată splendoarea lor. Este luna în care trandafirul se avîntă în vegetaţie, încît fiecare tufă arată ca o explozie de culoare, bujorii şi garofiţele te învăluie în parfumuri dulcege, iar ceapa decorativă le însoţeşte la fiecare pas. Haideţi să ne bucurăm cu toţii de frumuseţile din grădină.
Relaxaţi-vă în grădină, în preajma florilor, la finalul unei zile de muncă. Petreceţi sfîrşitul de săptămînă la aer, pentru că aşa vă puteţi încărca bateriile şi încînta retina
Luna mai este una dintre cele mai frumoase şi mai bogate în flori. Soarele încălzeşte uşor plantele, ploaia le ajută să crească, roua le trezeşte de dimineaţa în toată splendoarea lor. Este luna în care trandafirul se avîntă în vegetaţie, încît fiecare tufă arată ca o explozie de culoare, bujorii şi garofiţele te învăluie în parfumuri dulcege, iar ceapa decorativă le însoţeşte la fiecare pas. Haideţi să ne bucurăm cu toţii de frumuseţile din grădină.
Trandafirii
Despre aceste vedete ale grădinilor am mai vorbit, însă nu poţi trece indiferent pe lîngă ele. Sînt unele varietăţi cu adevărat surprinzătoare ca abundenţă florală, ca intensitate a culorilor, ca viteză de creştere în sezon şi, de ce nu, ca rezistenţă la boli şi dăunători. An de an apar noi varietăţi, aşa încît chiar e păcat să aveţi grădini, dar să nu fi plantat măcar un singur trandafir. În plus, parfumul degajat este foarte plăcut. Tufele vă ajută să aveţi puncte focale în grădină, căţărătorii vă îmbracă pergolele, aşa încît să petreceţi la umbră cîteva momente de linişte şi relaxare. Se întîmplă uneori să mai apară şi dăunători sau boli, dar, dacă sînteţi prompţi cu tratamentele, situaţia se poate remedia rapid.
În această perioadă este p