Horia-Roman PATAPIEVICI Despre idei & blocaje Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, 248 p. Indubitabil, Horia-Roman Patapievici este unul dintre cei mai prizaţi eseişti ai momentului pe care-l traversăm. Admirat şi elogiat, uneori cu o indecentă lipsă de măsură, de unii, contestat cu vehemenţă de alţii, el generează – de regulă cînd publică vreo carte – dispute aprige în care adulaţia şi negaţia se însoţesc ca într-o postmodernă coincidenţă a opuşilor. Inteligenţa sofistică şi seducţia pe care o exercită scrisul său, chiar dacă presărat uneori cu inutile neologisme, corelate cu o vizibilă fatuitate, l-au transformat peste noapte într-un idol pentru un segment important de români. La aproape 35 de ani, el ieşea brusc în faţa reflectoarelor precum zeiţa Atena din capul lui Zeus, fără istorie, dar gata format pentru agora. Declarat de Gabriel Liiceanu drept „un Kierkegaard bucureştean“1, cu ocazia unui debut editorial cam tardiv, Horia-Roman Patapievici a rămas, după mai bine de un deceniu de, totuşi, bogată activitate publicistică, departe de reperul asociat lui cu uşurinţă de către directorul Humanitas-ului2. I-am citit cu interes, dar cu puţin profit cărţile, avînd ocazia ca pe una dintre ele – Zbor în bătaia săgeţii, 1995 – s-o şi prezint cititorilor în prezenţa sa. Nu întotdeauna am fost de acord cu domnia sa, începînd cu unele teribilisme retorice şi terminînd cu ideile echivoce afirmate apodictic. Nu am intervenit însă, căci mi-am dat seama, mai ales în ultimii ani, că, în pofida notorietăţii sale, H.-R. Patapievici nu este luat în serios tocmai de cei cu care ar fi trebuit să intre în dialog. Cărţile sale sînt premiate, se vînd bine3, dar nu sînt citite, sau sînt citite cu superficialitate4. De aceea, sînt sceptic în ceea ce priveşte urmările pe care le va avea în conştiinţa publică noua sa carte, Despre idei & blocaje (Editura Humanitas, 2007), deşi unii c