La marginea oraşului, lăngă o stradă unde maşinile trec cu 100 de km la oră, printre copaci şi vegetaţie deasă, se întrevede o cărare noroioasă ce duce la primul grup de barăci ale

La marginea oraşului, lăngă o stradă unde maşinile trec cu 100 de km la oră, printre copaci şi vegetaţie deasă, se întrevede o cărare noroioasă ce duce la primul grup de barăci ale celor care locuiesc lăngă Stura Lazio.

Printre resturi de macarale şi gunoaie trăiesc peste 500 de persoane. Aproape toţi vin din România. Aproximativ zece sunt români, restul sunt ţigani. În partea dreaptă stau cei din Petroşani, în partea stângă sunt din Caraş Severin.

Aici se află baraca familiei lui George şi Edith, doi tineri din satul Anina. Au trei copii: unul de patru ani, altul de doi ani şi încă un băieţel de numai două luni. Cei trei copii sunt frumoşi, sănătoşi şi bine dezvoltaţi pentru vărstele lor.

Trăiesc într-o baracă întunecată, făcută din prefabricate şi acoperită cu prelate. Au curent de la un generator pe benzină, iar astă iarnă s-au încălzit la o sobă cu lemne. În Anina nu aveau bani pentru a-i creşte. Mai întâi au plecat doar părinţii la muncă, în Sicilia.

Cei doi copii i-au lăsat în ţară, dar nu erau mulţumiţi de felul cum creşteau departe de ei. Aşa că i-au adus la Torino, unde s-a născut şi al treilea copil, Antonio.

George, tatăl copiilor, are 29 de ani, dar pare trecut de 35. De vreo două luni are o slujbă stabilă, în construcţii, dar fără contract de muncă.

A mers la asistenţa socială să ceară o casă pentru familia sa, dar i s-a spus că fără contract de muncă nu poate fi nici măcar luat în evidenţă. Edith, soţia sa, spune că în această baracă trăieşte tot timpul cu spaimă. La zece metri de uşă este un morman de gunoaie unde mişună şobolanii. Unul dintre copii a fost muşcat, de aceea ies rar afară să se joace. Nu poate pleca pentru mult t