Sâmbătă seara, la Operă, publicul s-a ridicat în picioare, aplaudând...înainte de începerea spectacolului!
Această situaţie paradoxală s-a datorat omagierii unei excepţionale cântăreţe: Maria Slătinaru-Nistor. Vădit impresionată, marea artistă a răspuns afecţiunii publicului, din loja artiştilor, probabil cu mai multă emoţie decât atunci când se afla pe scena bucureşteană, căreia i-a rămas credincioasă o viaţă.
Maria Slătinaru-Nistor a beneficiat de o voce tulburătoare, despre care criticii americani scriau că „este o minune de bogăţie şi control al culorii...“, comparând-o cu Renata Tebaldi. Ocupând un loc privilegiat printre marile soprane ale lumii în ultima parte a secolului XX, artista româncă a străbătut lumea în lung şi în lat, acumulând succes după succes. Prezenţele sale la Metropolitan Opera din New York, la Opera din Paris, la Opera din Viena, la Veneţia, Barcelona, Hamburg, Berlin, San Francisco, Tokyo, Melbourne etc. au determinat cronici muzicale mai mult decât laudative. Deopotrivă acasă sau în turnee, a stăpânit un repertoriu vast şi spectaculos, de la Tosca la Santuzza, de la Turandot la Margareta, de la Liza la Aida, roluri pe care le-a cântat, pe parcursul a circa două decenii, alături de mari artişti ai lumii: Carlo Bergonzi, Luis Lima, Giacomo Aragall, Giuseppe Taddei, Piero Cappuccilli, Juan Pons sau Nicolae Herlea, Ludovic Spiess etc. Totodată a avut privilegiul de a cânta sub bagheta unor extraordinari şefi de orchestră precum Francesco Molinari-Pradelli, Nello Santi, Michel Plasson, Giuseppe Patané, Seiji Ozawa, Wolfgang Sawallisch ş.a.
După 1990, s-a dedicat carierei pedagogice, derulată în cadrul Catedrei de canto a Universităţii Naţionale de Muzică, unde este cea mai căutată profesoară.
Nu este deci de mirare că spectacolul „Tosca“ din 24 mai, care i-a fost dedicat, a concentrat atenţia as