În fiecare dimineaţă de la ora cinci, culoarele tăcute ale "Dragonului Roşu" prind din nou viaţă şi încep să răsune de voci şi de zgomotul obloanelor de metal ale prăvăliilor. Apar vînzătorii, zgribuliţi sub răcoarea matinală. Chinezi, ţigani, români, turci şi arabi se răspîndesc care încotro, îşi deschid tarabele şi încep să îşi aranjeze marfa. În scurt timp vor avea de încheiat afacerile "mari" pentru că acum este ora cînd vin "oamenii de afaceri" serioşi, cei care cumpără "en gros", şi nu "la bucată" (cumpărătorii de ocazie, cei care vin doar după un blug sau un tricou apar abia după ora 10). "Serioşii" sînt buticarii din centrul oraşului care vin cu microbuze şi vînzătorii ambulanţi (care vin cu plase de rafie), şi care revînd mai apoi marfa în oraş, cu un oarecare adaos.
"Nu prea mare", îmi spune o basarabeancă, venită în Bucureşti de mai bine de zece ani. Are trei plase enorme de rafie. Goale. Vine să le umple cam la două zile în complex, dimineaţa cît mai devreme, cu şosete şi lenjerie sau ce-i mai comandă clienţii. Trecătorii străzilor bucureştene pe care şi i-a fidelizat, în marea lor parte, sînt pensionari. Tinerii - îmi spune - au fost acaparaţi acum de magazinele de "10 lei bucata". Care, mă asigură, tot de aici se aprovizionează, dar buticarii îşi permit să revîndă mai scump. Una e să cumperi de pe umeraş, alta - din traistă. În ceea ce o priveşte, ia chiloţi cu un leu, îi vinde cu doi, ia ciorapi la trei, îi vinde cu cinci. Supravieţuieşte. Cît să-i acopere "benzina", adică spatele rupt de greutatea sacoşelor şi biletul de tramvai. Preferă să cumpere de la "Dragonul Roşu", de la chinezi. Aici cît ceri, atît primeşti. Dincolo, în "Europa", unde majoritatea sînt, ori minoritari, ori românaşi puşi pe căpătuială, trebuie să te tocmeşti şi la urmă tot ieşi pe minus. La început, cînd "Europa" era a chinezilor, situaţia era alta. Mai apoi au venit c
