Primarul general a purces la bilanţul celor trei ani de mandat cu lopata şi găleata, într-un periplu cultural pe la muzee şi statui.
Şedinţă foto la lopată, plimbare cu un autobuz „răcorit“ cu aer condiţionat, popas la statui, la teatru şi în parc şi declaraţii cu trimitere directă spre alegerile de duminică. Primarul Adriean Videanu şi-a început ieri bilanţul celor trei ani la Primăria Generală, în care a realizat „70% din obiective“.
La final de mandat, edilul-şef al Capitalei - care se jura în 2005 că „nu mă veţi vedea niciodată în cizme de cauciuc, punând mâna pe lopată sau găleţi ca să dau bine pe televiziuni“ - şi-a călcat pe inimă şi pe declaraţie şi a pus mâna şi pe lopată, şi pe găleată. Totul de dragul unor platani din Herăstrău şi în văzul câtorva zeci de camere de filmat şi aparate de fotografiat.
Bilanţ portocaliu
Primul episod din „Raportul de stradă“, dedicat culturii, a durat aproximativ patru ore şi a început în faţa primăriei. Autobuzul RATB dotat cu aparate de aer condiţionat funcţionale, spre deosebire de cele care se plimbă zilnic prin oraş, a oprit mai întâi în Piaţa Revoluţiei, la statuia ecvestră a lui Carol I. Un bun prilej pentru Videanu să declare că bugetul pentru cultură a fost singurul pentru care n-a avut nicio restricţie. „Bugetul alocat acestui domeniu a crescut de aproape zece ori, de la 100 şi ceva de miliarde vechi la 2.000 şi ceva de miliarde lei vechi, în 2008“, a precizat edilul, îmbrăcat într-o cămaşă în carouri, à la Băsescu.
La câţiva paşi de statuie, pe C.A. Rosetti, nr. 8, e Muzeul „Theodor Aman“. Aici, Videanu a tăiat zâmbind panglica inaugurală protocalie şi, cu un pix portocaliu, inscripţionat „BLAGA. Soluţii, nu discuţii“, a semnat în cartea de onoare a muzeului restaurat cu 3,6 milioane de lei, ce va fi deschis publicului din iarnă. Din nou poze, din nou z