Monumentul de pe malul mării va fi renovat până în 2010, la timp pentru a suta aniversare. Sursa: Feri Predescu
Cazinoul din Constanţa, unul dintre cele mai importante monumente istorice din România, îşi va recăpăta menirea de spaţiu dedicat oamenilor cu dare de mână dispuşi să-şi lase banii la jocurile de noroc. Publicul a putut vizita ieri pentru ultima dată clădirea care arată acum jalnic, cu pereţi coşcoviţi, scări care scârţâie la fiecare treaptă, moloz aruncat în colţuri întunecoase.
Impunătoare sunt doar candelabrele din fiecare încăpere. „Pe vemuri, arăta magnific. Ştiu că miliardarii vremii, mulţi veniţi din străinătate, se aruncau de sus direct în valuri după ce pierdeau la joc“, povesteşte nostalgic artistul plastic Ion Mătăsăreanu, care locuieşte de zeci de ani peste drum de cazinou.
Rentă anuală de 140.000 de euro
Clădirea, construită în stilul art nouveau în perioada 1903-1910, intră într-un proces de renovare, în urma încheierii contractului de concesiune dintre proprietar, Primăria Constanţa, şi compania din Israel QueenCo Leisure International. Durata contractului este de 49 de ani, cu drept de prelungire. În urma acestuia, municipalitatea va obţine o rentă anuală de 140.000 de euro.
„La Constanţa, am dat peste unul dintre cele mai interesante, dar şi cele mai dificile proiecte la care am lucrat vreodată“, a spus ieri, la prezentarea oficială a proiectului de renovare, arhitectul francez Cristophe Herbert. Specialistul a renovat până în prezent alte astfel de edificii. Potrivit acestuia, lucrările vor fi terminate în 2010, la un secol de la inaugurare. „Vom face totul pentru a-i sărbători acestei «doamne» a 100-a aniversare“, a spus Herbert.
Centru de anvergurăinternaţională
„Nu ne gândim la cazinou numai ca la jocuri de noroc şi chiar vrem să fie un centru un