Delegaţiile a peste 100 de ţări au adoptat, ieri la Dublin, un proiect de convenţie care va interzice imediat utilizarea bombelor cu submuniţii, informează Reuters.
Conferinţa de la Dublin, de la care lipsesc însă marii producători de ai acestui tip de bombe - SUA, China, Rusia, India, Pakistan şi Israel -, a reunit 109 ţări. "Este o acţiune puternică şi fermă pentru interzicerea tuturor armelor cu submuniţii cunoscute", a spus un membru al delegatiei norvegiene, citat de Reuters.
Bombele cu submuniţii se deschid în aer şi împrăştie câteva sute de bombe în miniatură pe o suprafaţă foarte extinsă (o singura bombă poate acoperi o suprafaţă de aproape 30 de kilometri pătraţi). În cazul în care nu se deschid (circa 5-30 % dintre ele nu explodează la impactul cu solul), bombele cu submuniţii pot provoca pagube considerabile şi prezintă un risc pentru populţie mult timp după încheierea conflictului.
Bombele cu submuniţii au fost folosite în conflictele din Laos, Bosnia, Afganistan, Liban sau Irak. Proiectul va fi dezbătut în cadrul unei şedinţe plenare, ce va avea loc vineri, dar aprobarea definitivă este considerată o simplă formalitate.