Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hitler stârneşte controverse şi în replică din ceară

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 iunie 2008 ·

Hotărârea de a expune copia din ceară a lui Adolf Hitler la muzeul Madame Tussauds din Berlin a stârnit numeroase critici, care cataloghează intenţia ca fiind de prost gust, informează Reuters. Filiala germană a muzeului Madame Tussauds, care se va deschide la Berlin, în apropiere de poarta Brandenburg, în iulie, susţine că Hitler face parte din istoria Germaniei şi că merită un loc în expoziţie. "Sondajul nostru indică faptul că oamenii vor să îl vadă, pentru că aparţine trecutului Germaniei", a indicat un purtător de cuvânt, Natalie Ruoss.

Hitler ar fi prezentat în întunericul unui buncăr şi în jurul lui ar exista nişte panouri cu explicaţii despre dictator. În aceeaşi cameră va fi expusă o replică din ceară a fostului premier britanic Winston Churchill, a indicat Ruoss. Criticii spun că statuia bărbatului care a condus Germania în cel de-al doilea război mondial şi a ordonat exterminarea evreilor din Europa nu trebuie să fie expusă în acelaşi mod ca replicile din ceară ale unor staruri pop, oameni de stat sau jucători de fotbal celebri.

"Este lipsit de gust", a spus Johannes Tuchel, de la Gedenkstaette Deutscher Widerstand, un memorial al oponenţilor regimului nazist. "Un muzeu al figurilor de ceară are drept scop să amuze. Nu este potrivit să avem o statuie a lui Hitler aici", a adăugat acesta. La Londra există, totuşi o replică din ceară a lui Hitler, alături de statui ale altor lideri ai lumii, ca Saddam Husein şi George W. Bush. Primarul Berlinului, Klaus Wowereit, a cărui replică din ceară va fi expusă la muzeu, a cerut instituţiei să-i spună cum va fi prezentată statuia lui Hitler şi le-a recomandat organizatorilor să trateze problema cu atenţie.

În afară de Hitler, noul muzeu va mai expune replici din ceară ale unor personalităţi precum Albert Einstein, cancelarul Angela Merkel şi staruri ale sportului, precum

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 53 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 47 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, marcând prima sa călătorie pe insula franceză

Mediafax acum o ora
Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, prima sa călătorie în insula franceză. Vizita va include o conferinţă despre religiozitatea populară în Ajaccio, capitala insulei. Corsica este o regiune cu o mare populaţie catolică, dar şi una

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°