Fostul internaţional Ilie Dumitrescu, eroul partidei cu Argentina, de la Mondialele din 1994, când a marcat două goluri, s-a arătat surprins de evoluţia naţionalei în amicalul cu Muntenegru.
El a vorbit pentru EVZ despre ceea ce ne va aştepta la Euro.
EVZ: Cum ţi s-a părut partida României cu Muntenegru?
Ilie Dumitrescu: Am fost puţin cam relaxaţi în atac. Dacă vom juca la fel la Euro, ne va costa! N-o să facem mare brânză. Nu e posibil ca, din primele minute de joc, adversarii să fie călare pe noi, să aibă un penalty şi să-şi creeze numeroase ocazii. Plus că am suferit foarte mult în zona centrală, care era, altădată, punctul forte al naţionalei României. Deşi a fost un amical, nu trebuia să dormim pe noi.
Marica a fost sacrificat pentru a-l ajuta pe Mutu
Ce impresie ţi-a lăsat Marica?
A fost discret la meciul cu Muntenegru. La turneul final va juca, probabil, altfel. Am încredere în el. Merg pe mâna lui în atac. La sistemul pe care îl promovează Piţurcă, 4-3-3, e greu pentru Marica să se remarce. Ciprian nu poate juca singur. Piţurcă l-a sacrificat de multe ori. L-a pus să se demarce fals, pentru ca mingile să ajungă, de fapt, la Mutu.
Ce-ar mai fi de remarcat în urma meciului de sâmbătă?
S-a produs un dezechilibru mare între partea stângă, unde s-au creat situaţii de gol, şi partea dreaptă, unde nu s-a întâmplat aproape nimic. Spun acest lucru comparativ cu generaţia mea, când jocul nu suferea. Numai Mutu a jucat bine. Florentin Petre s-a agitat degeaba pe dreapta.
Era Bratu o soluţie în atacul naţionalei, aşa cum spun mulţi specialişti?
Bratu ar fi fost foarte bun pentru atacul României, fiindcă are experienţă pe partea dreaptă. La Dinamo a început tot pe dreapta în meciul cu Lazio, când a şi marcat. Mă rog, Pi- ţurcă va răspunde pentru neconvocarea lui.