Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu va infiinta un depozitar central, la care va fi actionar majoritar, au hotarat miercuri actionarii institutiei, se arata intr-un comunicat al BMFMS. De asemenea, actionarii Bursei din Sibiu au decis si majorarea capitalului social cu aproape un milion de lei, la 21,52 milioane de lei.
Depozitarul central va fi constituit ca societate comerciala pe actiuni, cu un capital social de cinci milioane de euro. Noua institutie va fi autorizata si supravegheata de CNVM si va avea ca obiect de activitate efectuarea operatiunilor de depozitare a valorilor mobiliare, precum si orice alte operatiuni in legatura cu acestea.
BMFM va detine o participatie de 51% din capitalul social al depozitarului central.
Totodata, actionarii Bursei din Sibiu au hotarat realizarea celei de-a doua etape a majorarii capitalului social al institutiei cu suma de 952.400 lei prin incorporarea rezervelor constituite din profitul anului trecut si emisiunea unui numar de 4762 actiuni noi cu valoare nominala de 200 lei pe actiune. Acestea vor fi alocate gratuit actionarilor existenti in evidentele societatii la data de 9 mai, proportional cu detinerile avute de acestia.
Capitalul social al Sibex va ajunge astfel la 21,52 milioane de lei.
Prima etapa a majorarii capitalului social a avut loc in data de 6 mai, cand actionarii au subscris 90,3% din cele 73.268 actiuni noi emise. Astfel, Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu si-a majorat capitalul social de aproape trei ori, de la 7,32 milioane de lei la 20,55 milioane de lei, circa 5,6 milioane de euro. Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu va infiinta un depozitar central, la care va fi actionar majoritar, au hotarat miercuri actionarii institutiei, se arata intr-un comunicat al BMFMS. De asemenea, actionarii Bursei din Sibiu au decis si majora