Alegerile locale de duminică au demonstrat, încă o dată, cât de important e fiecare vot. Sursa: Remus MatişSursa: Horia Călăceanu
1 /.
BACĂU
Un vot. Atât i-a lipsit lui Anton Jitaru (PDL), viceprimar al comunei Gioseni, judeţul Bacău, pentru a câştiga din primul tur primăria din localitate. În total, Jitaru a fost votat de 720 de localnici. Avea nevoie de 721. „Un vot dacă mai aveam eram câştigător din prima. Dar, aşa a fost să fie. Nimeni nu se aştepta să fie o diferenţă aşa de mică. Oricum, o să câştig în turul doi“, e convins Jitaru.
„M-am dus să mănânc şi m-am trezit în turul doi!“
Anton Jitaru a avut trei contracandidaţi, reprezentanţi ai PNL, PSD şi PC. Cel mai puternic a fost liberalul Bernadin Tamaş, primarul în funcţie, care a fost votat de 546 de oameni. Pentru că lui Jitaru i-a lipsit un vot, Tamaş mai are o şansă. Deşi a ajuns printr-un noroc chior în turul al doilea, primarul în exerciţiu spune că nu a avut emoţii în ziua votării. „Nu am fost stresat deloc. Când au început să se deschidă voturile, ba eu eram pe primul loc, ba Jitaru. Când am văzut că suntem la egalitate, am plecat acasă. M-am dus să mănânc că făcuse soţia mâncare caldă. Când m-am întors, eram deja în turul doi. Ce puteam să fac? Votul e la cetăţean“, a spus Tamaş.
Familia nu l-a votat
Ghinionul candidatului PDL a fost acela că nu a fost votat de niciun membru al familiei sale. Explicaţia e banală: „Eu şi întreaga familie am domiciliat multă vreme în Harghita. De câţiva ani, ne-am mutat aici. Am neglijat să mă ocup de mutaţia de pe buletinele lor. Aşa că, nici soţia, nici fata, nici ginerele şi nici băiatul nu m-au putut vota. Dacă ştiam că se ajunge aici, le făceam buletine de Gioseni“, spune, cu amărăciune, Jitaru. Nu se va ocupa însă de cărţile de identitate ale membrilor familiei sale în cele două săptăm