Încheiem, în această ediţie a rubricii „Restitutio Benjamin Fondane“, seria textelor alese din corespondenţa Fondane – Maritain. Am dorit să reproducem, în ultimele numere ale revistei, şi cîteva dintre scrisorile trimise de soţia lui Fondane, Geneviève: întîi, pentru că ele sînt de o sinceritate tulburătoare, profunde, dar fără acel patos care colorează îndeobşte mărturiile „urmaşilor“ sau ale supravieţuitorilor; apoi, pentru că aceste rînduri spun mai mult decît orice alt semn al fidelităţii exterioare: un ataşament care trece dincolo de aserţiunea existenţială elementară şi imediată, de disperarea care excede realul; dincolo de acel mal des fantômes evocat de Fondane. Este o legătură de taină: conştiinţa adîncă a iubirii. Mai vie şi mai puternică decît conştiinţa de sine. (L.P. şi M.Ş.) Geneviève Fondane către Jacques Maritain Kolbsheim Vineri, 19 octombrie ş1945ţ Scumpul meu Prieten, Vă scriu de la Kolbsheim1. Mă aflu aici de zece zile. Veţi înţelege că, dacă am părăsit Parisul, este pentru că mi-a dispărut orice nădejde omenească de a-i vedea pe ai mei reîntorşi acasă. Toţi deportaţii eliberaţi de ruşi au revenit sau au izbutit să trimită veşti. Am ajuns la Kolbsheim ca în singurul loc care mă atrăgea, şi ce dreptate am avut... Scrisoarea dumneavoastră mi-a sosit chiar înainte de plecare şi am fost foarte bucuroasă. Iată-vă, în sfîrşit, împreună, toţi trei. Ce mult îmi doresc ca Doamna Maritain să se facă repede bine. Spuneţi-i cît de vii sînt gîndurile şi rugăciunile mele care se îndreaptă către ea şi cît de mult mi-ar plăcea să o văd. Mi se pare că, în pofida întregii călduri a compasiunii şi a înţelegerii pe care cei mai buni prieteni ai mei au legat-o de suferinţa evreilor, trebuie să fi fost Israel sau să te fi aplecat cu o nespusă iubire asupra lui Israel pentru a-i pătrunde nesfîrşirea, şi taina, şi sfîşierea. De multă vreme voiam şi ar fi trebuit