Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cannes-ul de la Cluj

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iunie 2008 ·

„Megatron“, scurtmetrajul premiat cu Palme d’Or, rulează azi la TIFF.

TIFF-ul clujean a căpătat alura unui mic Cannes local, unde regizorii preferă să ia primul puls al sălii la filmele lor. Aici a avut premiera românească, anul trecut, filmul de Palme d’Or al lui Cristian Mungiu şi tot aici vin astăzi, pentru prima dată, Marian Crişan, cu „Megatron“, scurtmetrajul care tocmai a luat Palme d’Or, şi Radu Muntean cu „Boogie“, selectat în „Quinzaine des Réalisateurs“.

Filmele rulează astă-seară, de la 20.30, la Teatrul Naţional din Cluj.

„Tache“, groparul lui Cobileanski

Nu mai puţin de şapte lungmetraje autohtone îşi fac debutul pe marile ecrane, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Startul l-au dat ieri „Tache“, al lui Igor Cobileanski, o comedie neagră despre un gropar, cu Mircea Diaconu în rolul principal, şi „Marilena“, ultimul film al lui Mircea Daneliuc, inspirat de cartea sa cu acelaşi nume. După eşecul „Legiunii străine“, tensiunea din jurul receptării celui de-al doilea film lansat de Daneliuc anul acesta va fi destul de ridicată. O a doua proiecţie a peliculei e programată pentru mâine, la ora 13.00, la Republica.

Astăzi, festivalierii se pregătesc de un debut mult-aşteptat, „Nunta mută“, al lui Horaţiu Mălăele. Filmul va fi proiectat de la ora 18.00, la Teatrul Naţional din Cluj, în prezenţa echipei. Pe lângă distribuţia selectă - Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Dan Condurache, Tamara Buciuceanu - pelicula are un subiect care l-ar fi făcut invidios pe Kusturica: în 1953, în plină zi de doliu naţional pentru Stalin, nişte nuntaşi se văd obligaţi să petreacă pe muţeşte. Tragicomedia va ajunge în cinematografe cel mai probabil la toamnă, la fel ca majoritatea producţiilor prezentate în premieră la festival.

Proaspăt întors de pe Croazetă, „Boogie“ va testa reacţia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°