La trei kilometri de centrul Brasovului si la zece kilometri de Poiana Brasov, pe Drumul Poienii, dezvoltatorul Gespi Investments a construit ansamblul Seasons Residence, ce cuprinde 180 de apartamente in opt cladiri cu sase-zece etaje, cu o vedere spectaculoasa asupra orasului, valoarea de piata a proiectului fiind de 45 milioane de euro.
Seasons Residence este dezvoltat in trei faze, in prezent fiind la vanzare primele doua ce insumeaza 129 de apartamente, cu termen de livrare in aprilie 2010. Potrivit reprezentantilor Colliers International, agentul exclusiv de vanzare, jumatate din apartamentele din Seasons Residence au fost deja contractate, in doar trei luni de la inceperea vanzarilor.
Ansamblul are numai doua apartamente pe etaj, suprafetele fiind cuprinse intre 53 si 181 metri patrati construiti, iar terasele pot avea intre 17si 50 metri patrati. Cele mai populare apartamente au fost cele cu doua camere, situate la ultimele etaje, cu terase mari de 50 metri patrati si vedere catre orasul vechi. Pentru acestea, preturile sunt cuprinse intre 135.000 si 150.000 euro plus TVA, fiind incluse un loc de parcare subteran, finisajele si mobilierul de bucatarie. In cazul apartamentelor cu patru camere, preturile ating 284.000 euro plus TVA.
Lucrarile de constructie au inceput in luna martie, pregatirile pentru fundatiile cladirilor din faza I au fost finalizate, iar luna aceasta se va turna fundatia la a patra cladire din prima faza de dezvoltare. Impreuna cu apartamentele vor fi livrate si 236 de locuri de parcare, toate localizate in subteran. Proiectul va oferi si o cladire destinata exclusiv rezidentilor, ce va gazdui sala de fitness, piscina acoperita si compania de administrare a complexului. La livrare, apartamentele sunt finisate cu materialele alese de cumparator dintre cele puse la dispozitie de catre dezvoltator, de la gresia italiana si spa