Critic consecvent al actualei Constituţii, preşedintele Traian Băsescu a găsit ieri un text cu valoare constituţională de care s-a declarat mulţumit, cel puţin la nivel de principii: Proclamaţia de la Islaz, din 1848.
Invitat la Palatul Şuţu, la vernisajul unei expoziţii de documente legate de momentul citirii Proclamaţiei, şeful statului a ţinut o întreagă pledoarie despre ideile paşoptiste care ar putea sta foarte bine într-o nouă Constituţie. „Asta cu miniştrii - să răspundă constituţional, nu protejaţi. Acolo nu era vorba de imunitate, ci spune de responsabilitatea faţă de funcţia publică“, a dat el ca exemplu Proclamaţia în replică la tergiversarea, în parlament, a dosarelor de corupţie ale miniştrilor.
„Aaaa, e redactată în chirilică!“
Printre principiile care i-au surâs lui Băsescu se numără şi „desfiinţarea rangurilor ce nu au funcţii“, enunţat la punctul 17. „Avem atâţia care nu-şi acoperă funcţiile prin titlurile pe care le deţin“, a readus el textul în actualitate. Şeful statului a amintit şi de dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii, tradus în votul uninominal de astăzi, ridicând Proclamaţia la rang de „primă Constituţie modernă“, „a cetăţenilor, nu a statului“.
La fel de entuziasmat s-a arătat şi faţă în faţă cu textul scos pentru prima dată din Arhivele Statului, spre care s-a dus glonţ, scoţându-şi cu un zâmbet larg ochelarii pentru a o citi în faţa camerelor de luat vederi. „Aaaa, e redactată în chirilică!“, s-a descurajat însă Băsescu brusc, invitând totuşi elevii „să vină s-o vadă“.